146 de unități de învățământ din Dolj – în scenariul roșu

0
584
Inspectoratul Școlar Județean Dolj monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivel județean, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice din fiecare localitate. Azi, în conformitate cu datele transmise din teritoriu, se înregistrează următoarea situație: 245 unități de învățământ în Scenariul 1: participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară; 174 unități de învățământ în Scenariul 2 – participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție; 146 unități de învățământ în Scenariul 3 (5 – Scenariul 3 COVID și 141 Scenariul 3 – incidență) – participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online.
De luni, în vederea prevenirii răspândirii infecțiilor cu SARS-COV-2, în toate localitățile, activitățile didactice care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ se vor desfășura în sistem on-line.