SUA: În plină pandemie, votul anticipat bate orice record

0
512

Cu doar câteva zile înaintea alegerilor prezidenţiale care opune pe Joe Biden lui Donald Trump, peste 50 de milioane de americani au votat deja –anticipat- potrivit datelor de vineri 23 octombrie ale US Election Project, sursa de informaţii pe sistemul electoral american. Potrivit datelor furnizate de Universitatea din Florida, peste 35 milioane persoane au votat deja prin corespondenţă şi 15 milioane în mod direct. Este deja cel mai mare număr de voturi, dacă se are în vedere că în 2016, votaseră doar 47 de milioane de alegărori. Votul anticipat reprezintă la ora de faţă 36,5% din totalul buletinelor la alegerile din 2016. Votul anticipat va creşte şi în zilele următoare. Democraţii au cerut vot anticipat ca măsură de precauţie, din cauza pandemiei, dar staff-ul lui Donald Trump denunţă –fără probe- falsificarea rezultatelor şi promite ca electoratul său să se deplaseze în masă la 3 noiembrie. A votat anticipat şi Donald Trump sâmbătă dimineaţă la o secţie din West Palm Beach din Florida. „Am votat pentru o persoană care se numeşte Trump” a declarat jurnaliştilor. A purtat tot timpul mască. „Este un vot foarte sigur, mult mai sigur decât prin e-mail” a mai spus Donald Trump care avea programate, ieri, 3 mitinguri în 3 state diferite, Carolina de Nord, Ohio şi Wisconsin.