Franţa: Macron şi-a rechemat ambasadorul din Turcia

0
546

În premieră pentru relaţiile dintre Franţa şi Turcia, preşedintele Emmanuel Macron şi-a rechemat ambasadorul de la Ankara la consultări, după ce Regep Tayyip Erdogan l-a acuzat că are nevoie de un control psihiatric, în contextul în care liderul de la Elysee se angajează să lupte contra islamismului radical. Preşedintele francez luase atitudine faţă de decapitarea profesorului de istorie Samuel Paty, asasinat în plină stradă după ce arătase elevilor, la clasă, caricaturi cu profetul Mohamed. Iniţiativa combaterii islamului radical fusese luată înainte de asasinat. În noiembrie anul trecut preşedintele turc mai pusese sub semnul întrebării sănătatea mintală a lui Macron, ca replică la declaraţia acestuia despre moartea cerebrală a NATO. O lungă listă de dezacorduri între Paris şi Ankara, vizează tensiunile din Mediterană cu Grecia, conflictul din Libia şi mai nou campania iresponsabilă în conflictul din Nagorno Karabagh.