Europarlamentarul Marian Jean Marinescu, mesaj către cetățenii Republicii Moldova : “Democrația și statul de drept produc prosperitate”

0
458

Parlamentul European a adoptat marți seară raportul, cu caracter consultativ, privind progresele realizate de Republica Moldova în aplicarea prevederilor Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Raportul arată că alegerile prezidențiale din acest an, care au loc pe fundalul unei crize deosebite, vor fi un test al democrației. Raportul reamintește, între altele, că relația dintre UE și Republica Moldova se bazează pe respectarea valorilor democratice care stau la baza Uniunii și cere autorităților de la Chișinău să asigure independența instituțiilor de stat, să le protejeze de influența oligarhilor, să continue lupta cu corupția și reforma justiției, să întărească domnia legii și în general, să se preocupe de bunăstarea populației care trăiește încă în cel mai sărac stat din Europa.

Europarlamentarul Marian Jean Marinescu susține că UE transmite Republicii Moldova un mesaj similar cu cel de acum 6 ani. Și anume că democrația și statul de drept produc prosperitate.

“Ce mesaj transmite UE înaintea acestor alegeri? Același pe care l-a transmis și acum 6 ani, când a semnat Acordul de Asociere cu Chișinăul: democrația și statul de drept produc prosperitate. Iar atunci când un guvern sau altul nu s-a achitat de aceste obligații asumate, când banii nu au adus bunăstarea oamenilor, ci a unor oligarhi, atunci UE a introdus principiul condiționalității și a ales să vireze banii direct comunităților, și nu guvernului. UE trebuie să îi sprijine în continuare pe cetățenii moldoveni și să se asigure că ei văd efectele banilor pe care UE îi investește în drumuri, școli sau specializarea lucrătorilor din justiție și poliție. Până la finalul lui 2018 Republica Moldova primise mai mult de un miliard de euro din partea UE. Peste 70 % din exporturile Republicii Moldova merg către state ale UE, iar oamenii de afaceri afectați de embargoul Rusiei și-au recuperat pierderile grație contractelor cu parteneri din țările europene. În statele UE trăiesc peste un milion de suflete moldovenești. Pentru aceștia, dar și pentru cei rămași în țară, alegerile de pe 1 noiembrie sunt extrem de importante. Încrederea este baza oricărei cooperări. Atât UE cât și cetățenii moldoveni, trebuie să aibă încredere în parlamentul și guvernul de la Chișinău, căci fără încredere, nu se poate construi nimic durabil”.