Măsuri restrictive în Breasta şi Coşoveni, din cauza COVID – 19

0
548

În două localităţi din judeţul Dolj, unde s-a depăşit pragul Covid de 1,5 la mia de locuitori, au fost luate măsuri restrictive, aseară, în cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dolj. 

Este vorba despre localitățile Breasta și Coșoveni.

În ambele comune, organizarea și desfășurarea activității instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului;

Este interzisă organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in, precum și organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale.

De asemenea, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, se poate desfășura fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00 – 23.00.

Totodată, activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare se poate desfășura fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00 – 23.00.

Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00 – 23.00; restricția nu se aplică în cazul agențiilor Companiei Naționale “Loteria Română” S.A. și a agențiilor de pariuri sportive.

Măsurile intră în vigoare începând cu data de 22 octombrie, ora 0.00, și se vor aplica până la data de 05 noiembrie, ora 24.00, urmând a fi reevaluate.

La Coșoveni, rata de infectare este de 1,71 la mia de locuitori, iar la Breasta este 1,59.