Calea Bucureşti are salbă de bani

0
421

Autorităţile locale par să aibă ambiţia de a face din Calea Bucureşti un exemplu al ordinii în Bănie. După şantierul pasajului suprateran de la kilometrul zero, alte patru proiecte sunt destinate acestei artere: asfaltul va fi schimbat între Universitate şi Podul Electro, vor fi amenajate locuri de parcare, piste de biciclete, calea de rulare a tramvaiului va fi modernizată, iar traficul va fi ghidat după sistemul de undă verde. Prima şi singura noastră parcare subterană va avea intrare tot din Calea Bucureşti.

Prima cerere de finanţare pe 2012, care este supusă votului consilierilor municipali în plenul din această săptămână, se referă la realizarea unui transport ecologic în Craiova şi presupune atragerea a 8,2 milioane de euro. Contribuţia Consiliului Local Municipal Craiova este de 2%, adică 132.255 de euro, iar alte 1,57 milioane de euro reprezintă TVA-ul care va fi recuperat de la bugetul de stat. Proiectul are drept scop reducerea emisiilor poluante prin încurajarea folosirii mijloacelor de transport ecologic – tramvai, autovehicule electrice şi biciclete – şi presupune, printre altele, reabilitarea sistemului de alimentare cu energie electrică pentru tramvaie şi reabilitarea părţii carosabile a străzii Calea Bucureşti – între intersecţia cu bulevardul „Carol I” şi intersecţia cu bulevardul „Decebal” – care însumează o suprafaţă de 48.702 de metri pătraţi.

Piste de bicicletă pe trotuare

Tot prin acest proiect vor fi amenajate şi locuri de parcare între intersecţia Calea Bucureşti cu strada „Sărarilor” şi intersecţia cu strada „Grigore Pleşoianu” – mai precis în zona blocurilor T5 şi T6, precum şi între Poarta 1 Electroputere şi breteaua de coborâre la Pasajul Electroputere. Parcările vor fi clasice şi ecologice, având prize pentru maşinile electrice. Proiectul mai prevede şi crearea de piste de biciclete pe Calea Bucureşti – între intersecţia cu bulevardul „Carol I” şi intersecţia cu bulevardul „Decebal”, pe bulevardul „Nicolae Titulescu” şi pe Calea Severinului – între intersecţia cu strada „Maria Tănase” şi intersecţia cu bulevardul „Dacia”. Proiectanţii au stabilit ca acestea să se facă pe trotuare, după zona verde, cu o lăţime de doi metri – pentru cele cu dublu sens şi un metru – pentru cele cu un singur sens.

Parcarea subterană de 19 milioane de euro

A doua cerere de finanţare se referă la parcarea subterană de sub platoul Teatrului Naţional „Marin Sorescu”. Proiectul are o valoare totală de 84,78 milioane de lei, echivalentul a 19,72 milioane de euro.  Şi în acest caz, CLM  Craiova contribuie cu 2% din valoare, urmând să plătească 317.578 de euro. O sumă de 3,78 milioane de euro reprezintă TVA-ul şi va fi recuperată de la bugetul de stat. Potrivit proiectului, parcarea va avea 619 locuri, dintre care 586 de locuri pentru autoturisme şi 33 de locuri pentru motociclete. Va fi realizată în totalitatea în subteran, fiind structurată pe două niveluri, cu două căi de acces, intrarea fiind cu plată. În interiorul parcării se vor găsi 240 de prize electrice pentru încărcarea autoturismelor cu baterii şi încărcător intern, precum şi două borne pentru încărcarea rapidă.

Undă verde şi camere video în tramvaie şi autobuze

Tot pentru fluidizarea traficului pe Calea Bucureşti, autorităţile deţin un alt proiect cu finanţare externă, care precede reabilitarea a 11 kilometri de cale simplă de tramvai, desfăşurată pe cinci tronsoane. Totodată, în acelaşi proiect este prins şi un sistem inteligent pentru gestionarea traficului pe Calea Bucureşti – bulevardul „Nicolae Titulescu” şi Calea Severinului: 16 intersecţii vor fi semaforizate şi dotate cu sisteme care citesc valorile de trafic şi, în funcţie de acestea, dau timpii la semafoare. Prin intermediul unui alt proiect, implementat de această dată de RAT Craiova, tramvaiul ar urma să aibă prioritate în trafic, fiind dotat cu sisteme de trafic corespunzătoare. Prin acelaşi proiect, regia urmăreşte să îmbunătăţească şi condiţiile pentru călători, vizând în principal securitatea acestora în mijloacele de transport.