Pe fondul creșterii, de la o zi la alta, a numărului de cazuri de Covid-19 înregistrate, pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul coronavirus, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii doljeni, împreună cu jandarmi, poliţişti de frontieră, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj, Direcției de Sănătate Publică, Direcţiei Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj, au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
În ultimele 24 de ore, au fost desfăşurate acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid-19, la activităţi participând peste 350 de forţe de ordine.
Au fost verificate peste 240 de societăți comerciale şi aproximativ 230 de locaţii de interes, precum şi peste 320 de mijloace de transport, fiind legitimate aproape 4.000 de persoane.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 216 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 35.000 de lei. Dintre acestea, 213 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie dispuse în această perioadă.