Europarlamentarul Marian Jean Marinescu a prezidat zilele trecute prima conferință din această toamnă, a Intergrupului Cer și Spațiu (Sky and Space Intergroup), al cărui președinte este de la începutul anului. În cadrul acestei dezbateri a fost analizat modul în care UE poate să își intensifice sprijinul pentru industria aero-spațială, prin finanțarea și eficientizarea cercetării în domeniu, în principal prin programul Horizon Europe. “De la început, mi-am propus ca Sky and Space Intergroup să devină o reală platformă de dialog între industria din domeniu, Comisia Europeană și evident, Parlamentul European. Fără sprijinul adecvat al Uniunii, industria aero-spațială puternic afectată de pandemia Covid, precum și de atingerea ambițioaselor obiective de mediu – riscă să își piardă competitivitatea în fața puternicilor actori globali din acest domeniu. De aceea, în conferința de azi – Aeronautics & Space Partnerships: Key enablers for EU competitiveness recovery, am analizat modul în care UE poate să își intensifice sprijinul pentru industria aero-spațială, prin finanțarea și eficientizarea cercetării în domeniu, în principal prin programul Horizon Europe. Eficiența parteneriatelor de cercetare deja desfășurate prin HORIZON 2020 (Clean Sky Joint Undertaking și SESAR Joint Undertaking) și pregătirea cât mai bună a parteneriatelor din următorul program de cercetare, Horizon Europe au fost principalele teme de dezbatere între comisarul responsabil cu cercetarea și inovarea, doamna Mariya Gabriel; reprezentanții industriei aerospațiale și membrii Parlamentului European”, a precizat europarlametarul pe pagina de facebook.