Zile libere pentru părinţi, dacă se închid şcolile din cauza pandemiei

0
518

Părinții vor primi zile libere pentru supravegherea copiilor, în cazul în care școlile vor fi închise din cauza epidemiei de coronavirus. Ordonanța de urgență a fost adoptată de Guvern și urmează să fie publicată în Monitorul Oficial.

OUG prevede acordarea indemnizaţiei aferente zilelor libere plătite acelor părinţi care îndeplinesc următoarele condiţii: au copii cu vârsta de până la 12 ani sau au copii cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani, înscrişi în cadrul unei unităţi de învăţământ sau de educaţie antepreşcolară; celălalt părinte nu beneficiază, la rândul său, de zile libere. Nu vor putea fi acordate aceste zile libere dacă unul dintre părinţi se află într-una dintre următoarele situaţii: este în concediu de creştere a copilului; este asistentul personal al unuia dintre copiii aflaţi în întreţinere (în cazul copiilor cu dizabilităţi); este în concediu de odihnă/concediu fără plată; are raportul de muncă suspendat pentru întreruperea temporară a activităţii angajatorului; nu realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură. Zilele libere se acordă la cererea unuia dintre părinţi, depusă la angajatorul persoanei care va supraveghea copilul. Pentru a beneficia de zilele libere, unul dintre părinţi va trebui să semneze o declaraţie pe proprie răspundere din care să reiasă că celălalt nu a depus şi el o astfel de cerere. Concret, declaraţia va fi semnată doar de părintele care continuă să lucreze, pentru a dovedi că nu a solicitat la locul său de muncă zile libere pentru supravegherea copilului din cauza suspendării cursurilor. Părinții vor primi o indemnizație de 75% din salariul dintr-o zi lucrătoare. Şi părinţii din familii monoparentale vor avea dreptul să ia aceste zile libere.