Liga Campionilor: Jucătorii lui Bayern au revenit la Munchen… fără spectatori

0
499

Obosiţi, purtând măşti, dar satisfăcuţi, jucătorii lui Bayern Munchen –câştigători ai Ligii Campionilor la Lisabona- au revenit la Munchen, ieri după-amiază, fără a mai fi întâmpinaţi de suporteri din cauza pandemiei. După o seară privată, prevăzută la stadionul Allianz Arena, echipa bavareză va beneficia de două săptămâni de odihnă, înaintea reluării campionatului, la mijlocul lunii septembrie. Sub un soare prietenos, jucătorii au sosit cu un Airbus al companiei Lufthansa, cu Thiago Alcantara în frunte. Purtând pantalonii de la costumele gri, toţi jucătorii aveau tricouri pe care se putea citi „Triple 2020”, referire la câştigarea cupei, campionatului şi Ligii Campionilor. Au fost întâmpinaţi pe aeroport doar de preşedintele landului, Marcus Soder, cu care s-au făcut fotografii. Căpitanul echipei şi eroul finalei, Manuel Neuer, împreună cu vice-căpitanul Thomas Muller au ţinut de câte o ansă Cupa campionilor, câştigată de 6 ori (1974, 1975, 1976, 2001, 2013, 2020). Antrenorul Hansi Flick a declarat surâzând că după această finală nu va da „ora limită” jucătorilor pentru celebrarea evenimentului la hotelul echipei. Cu două autobuze în culorile clubului, jucătorii au părăsit aeroportul din Munchen. Din cauza pandemiei nici o festivitate n-a fost prevăzuttă. Bayern Munchen va juca la 11 septembrie în Cupa Germaniei cu o formaţie de amatori.