Tencuiala de pe tavan a căzut în capul unui pacient de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova

1
412

Un pacient de 57 de ani, internat în Clinica de Urologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, a fost rănit, miercuri seara, după ce i-a căzut în cap o bucată din tavanul salonului în care era internat. Toţi pacienţii din salonul respectiv au fost mutaţi după incidentul generat, din câte se pare, de lucrările ce se execută la etajul superior.

Situaţie incredibilă, miercuri seara, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova. Un craiovean în vârstă de 57 de ani, internat în Clinica de Urologie a unităţii medicale craiovene după ce suferise o operaţie de prostată, a avut nevoie de îngrijiri medicale suplimentare după ce o bucată din tencuiala de pe tavan i-a căzut în cap. Bărbatul, care stătea în pat, neputându-se mişca din pricina intervenţiei chirurgicale la care fusese supus recent, a încercat să se ferească atât cât a putut, însă tot s-a ales cu o leziune la cap.

Reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova spun că pacientul, Constantin Puiu, nu a suferit decât o excoriaţie, a primit îngrijirile necesare şi se simte bine. “Bolnavul a spus că, la un moment dat, a văzut cum o bucată din tencuiala tavanului se desprinde şi i-a căzut în cap. I-a provocat o leziune uşoară”, a declarat dr. Cristina Geormăneanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj. Reprezentanţii unităţii medicale au spus că este vorba despre un incident regretabil şi consideră că responsabilitatea aparţine firmei care execută lucrările de modernizare la etajul superior, unde este Clinica de Obstetrică-Ginecologie, întrucât aceasta ar fi trebuit să ia toate măsurile necesare pentru ca astfel de accidente să nu se întâmple. Imediat după incident, salonul a fost închis, iar pacienţii au fost mutaţi în alte saloane ale aceleiaşi secţii.

 

1 COMENTARIU

Comments are closed.