S-a adoptat hotărârea de guvern pentru declanşarea procedurilor de expropriere în vederea realizării Centurii de ocolire Craiova – varianta Sud

0
755

Şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a precizat că au fost adoptate două hotărâri de guvern pentru declanşarea procedurilor de expropriere în vederea realizării Centurii de ocolire Craiova – varianta Sud şi a Secţiunii 3B – Tunel Rutier cu profil de autostradă în zona Meseş, din cadrul Autostrăzii Braşov-Târgu Mureş-Cluj-Oradea.

“În domeniul infrastructurii, două proiecte de acte normative, care vor duce la accelerarea ritmului de lucrări pe anumite proiecte de infrastructură de importanţă strategică. Vorbim despre autostrada Braşov-Târgu Mureş-Oradea, autostrada Transilvania. În această şedinţă de guvern a fost adoptat proiectul de hotărâre de guvern pentru procedurile de expropriere pentru realizarea tunelului rutier cu profil de autostradă în zona Meseş din judeţul Sălaj. De asemenea a fost adoptat proiectul de hotărâre privind declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional “Centura de ocolire Craiova – varianta Sud DN 56 – DN 55 – DN 6”.