Autovehiculele înmatriculate în alte state, verificate de poliţişti

0
463

Pe parcursul săptămânii trecute poliţiştii au verificat peste 8.000 de autovehicule înmatriculate în alte state, în cadrul unei acțiuni desfășurate la nivel național, pentru prevenirea evenimentelor rutiere și faptelor antisociale în care sunt implicate astfel de vehicule. De asemenea, 82 de certificate de înmatriculare eliberate de autorități din alte state au fost reținute, cele mai multe pentru lipsa inspecției tehnice periodice și a asigurării de răspundere civilă auto. În perioada 11 – 17 august 2020, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru reducerea numărului și consecințelor accidentelor rutiere grave, la nivel național, sub coordonarea Direcției Rutiere – I.G.P.R., au fost organizate acţiuni pentru verificarea legalității documentelor prezentate de conducătorii autovehiculelor înmatriculate în alte state. În cadrul acțiunii, au fost verificate 58.683 de autovehicule, dintre care 8.181 erau înmatriculate în alte state. Pentru nerespectarea prevederilor legale, au fost aplicate 58.683 de sancțiuni contravenționale, dintre care 30.292 pentru nerespectarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Conducătorilor autovehiculelor înmatriculate în alte state le-au fost aplicate 2.023 de sancțiuni contravenționale. Totodată, la nivel național, au fost reținute 3.392 de permise de conducere (218 conducătorilor autovehiculelor înmatriculate în alte state) și au fost retrase 1.079 de certificate de înmatriculare (82 de certificate eliberate de autorități din în alte state). Dintre certificatele de înmatriculare reținute conducătorilor autovehiculelor înmatriculate în alte state, 44 au fost reținute pentru lipsa inspecției tehnice periodice, iar 32 pentru lipsa asigurării de răspundere civilă auto. De asemenea, au fost constatate 464 infracțiuni, dintre care 35 au fost săvârșite de conducătorii autovehiculelor înmatriculate în alte state. În primele şase luni ale anului 2020, autovehiculele înmatriculate în alte state au fost implicate în 447 de accidente rutiere, care avut drept consecințe decesul a 46 de persoane, rănirea gravă a 149 de persoane și rănirea ușoară a altor 463.