Au furat, dar au fost prinşi de poliţişti, după o urmărire pe străzile Craiovei

0
484

În cursul nopţii trecute, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Craiova au depistat doi tineri de 17 ani, din Craiova, în timp ce încercau să sustragă bunuri de la un autoturism.

În noaptea de 18/19 august a.c., polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Craiova au fost sesizați de un bărbat de 41 ani, din Craiova, cu privire la faptul că, în fața unui bloc din localitate, doi tineri încearcă să sustragă componente de la un autoturism. La fața locului, s-au deplasat imediat polițiștii, care au observat doi tineri fugind de lângă un autoturism,  care aparține unei societăți comerciale din Craiova, în direcția “Drumul Apelor”. Polițiștilor li s-a alăturat un alt polițist din cadrul Secției 3 Poliție Craiova, aflat în timpul liber, împreună procedând  la urmărirea celor doi tineri, reușindu-se astfel prinderea acestora la o distanță de aproximativ 800 m de locul faptei. Cei în cauză au fost conduși la sediul poliției pentru audieri. În urma cercetărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că, cei în cauză, ar fi demontat  întreaga galerie de evacuare a gazelor de eșapament de la autoturism, folosind o cheie tubulară și un cric, pe care se afla suspendat autoturismul, acestea fiind ridicate de poliţişti în vederea continuării cercetărilor. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de tentativă la furt calificat.