Noi prevederi în ceae ce priveşte accesul cetăţenilor străini care intră pe teritoriul Republicii Serbia

0
387

Conform noilor prevederi, accesul cetăţenilor străini care intră pe teritoriul Republicii Serbia din România, Bulgaria, Croaţia sau Macedonia de Nord este permis doar cu prezentarea unui test molecular negativ (PCR) pentru infecţia cu COVID-19, nu mai vechi de 48 de ore, efectuat în laboratoare acreditate la nivel naţional. Sunt exceptate de la măsura obligatorie privind prezentarea unui test molecular negativ (PCR) următoarele categorii de persoane: cetăţenii străini care au domiciliul sau reşedinţa în Republica Serbia şi deţin documente valabile în acest sens; membrii echipajelor de transport rutier de marfă aflate în tranzit, dacă durata tranzitului teritoriului Republicii Serbiei nu depăşeşte 12 ore; personalul feroviar al trenurilor cu destinaţie finală Republica Serbia; personalul navigant şi pasagerii aeronavelor care tranzitează aeroporturile sârbe; copiii cu vârsta de până la 12 ani, dacă părinţii, tutorii sau persoanele care îi însoţesc prezintă un test molecular negativ (PCR) pentru infecţia cu COVID-19, nu mai vechi de 48 de ore; personalul diplomatic şi consular acreditat în Republica Serbia şi personalul organizaţiilor internaţionale, precum şi membrii lor de familie, posesori ai cărţilor de identitate specifice emise de autorităţile sârbe competente.