Conform ultimelor raportări, în Dolj sunt 31 de focare active la Pesta Porcină Africană

0
905

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Dolj a prezentat ultima situaţie în teritoriu, în ceea ce priveşte Pesta Porcină Africană. Astfel la data de 07.08.2020, pe raza judeţului Dolj , sunt declarate un număr de 31 focare active in 12 localitati : 41 porci morti si 176 porci ucisi in focare de boala , ultimile confirmari fiind în localităţile. Dobreşti , Galicea Mare, Piscu Nou , Seaca de Câmp , Brădeşti ,Teslui.

Conform celor precizate de DSVSA Dolj, au fost stinse 285 focare de PPA in 85 de localitati ; au fost neutralizati prin metoda alternativa de ingropare 525 de porci morti ; 3.335 porci ucişi  în focare şi 5.175 porci ucişi preventiv în 24 de  localităţi din 1060 exploataţii non profesionale . Boala a fost confirmată la 63 de mistrţti (31 morţi şi 32 vânaţi) , în urmatoarele fonduri de vânătoare : Gighera , Sadova , Măceşu , Rast , Tunari (Poiana Mare), Cârna , Bratovoeşti , Dâlga, Bârca, Ciuperceni ,Calafat, Radomir, Rojişte , Murta ,Brădeşti . DSVSA DOLJ solicită sprijinul cetăţenilor pentru respectarea următoarelor măsuri:pentru această boală nu există vaccin, singura metodă de protejare a sănătăţii animalelor este respectarea condiţiilor de biosecuritate;  nu intraţi în adăposturile unde creşteţi porcii cu încălţămintea şi hainele de stradă; este recomandat să fie pusă o tăviţă cu burete sau covoraş cu o soluţie slabă de sodă caustică sau cu un biocid recomandat de un medic veterinar; să ni fie hrănite  animalele cu resturi alimentare/lături/ de la spălarea cărnii , să nu fie  cumpăraţi purcei din locuri necunoscute, fără a fi identificaţi (cu crotalie) şi fără certificat sanitar veterinar de sănătate eliberat de medicul veterinar ; vânătorii şi responsabilii fondurilor de vânătoare trebuie să anunţe DSVSA Dolj despre orice situaţie în care au depistat porci mistreţi bolnavi- morţi. „Facem precizarea că pesta porcină africană nu produce îmbolnăviri la oameni, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact dezastruos la nivel economic şi social. DSVSA Dolj va informa periodic cetăţenii , cu privire la evoluţia bolii şi a măsurilor care trebuie respectate pentru a limita efectele bolii şi a preveni răspândirea virusului”, a precizat Costică Retea, director adjunct al DSVSA Dolj şi purtător de cuvânt al instituţiei.