În ultimele 48 de ore, în Dolj, amenzi de 140.000 de lei, aplicate pentru nerespectarea stării de alertă

0
464

În ultimele 48 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost desfăşurate acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19. La activităţile desfăşurate au participat peste 300 de politiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului şi Direcției Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. Astfel, au fost verificaţi aproximativ 200 de agenţi economici și au fost legitimate peste 1.000 de persoane, iar pentru abaterile constatate au fost aplicate 256 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 140.000 de lei. Dintre acestea, 155 de sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie dispuse în această perioadă. Omenii legii recomandă cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur. Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă.