Efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică la festivalul de muzică “Live Summer Camp” din orașul Brezoi, județul Vâlcea. Spectacolul se va desfășura în perioada 7-9.08. a.c., în intervalul orar 19.00-23.00. Accesul publicului va fi permis pe bază de bilet, iar organizatorul a fost prelucrat cu privire la respectarea măsurilor împotriva răspândirii noului SARS-CoV-2. Pe lângă aceste măsuri de prevenire, pe care spectatorii trebuie să le respecte, ei trebuie să țină cont și de indicațiile și măsurile stabilite de organizator și forțele de ordine. Cu această ocazie, jandarmii din cadrul unității vor desfășura și activități specifice privind informarea participanților cu privire la adoptarea unor comportamente /atitudini care să prevină situațiile de risc și vor purta discuţii libere cu cetățenii, referitoare la respectarea unor reguli de bază în ceea ce privesc măsurile de prevenire a răspândirii infecţiilor cu SARS-C0V 2. În perioada următoare, misiunile jandarmilor au în vedere, în principal, prevenirea şi combaterea oricăror fapte care aduc atingere normelor de convieţuire socială, precum și depistarea, identificarea şi dispunerea măsurilor legale împotriva celor care comit acest gen de fapte.