Un tânăr din Brădești, găsit înecat într-un ștrand

0
2330

Polițiști din Ișalnița au fost sesizați, astăzi, de administratorul unui ștrand din localitate cu privire la faptul că este posibil ca într-un bazin să fie înecată o persoană, întrucât acesta a găsit articole vestimentare și un telefon mobil în incinta ștrandului.
Din păcate, temerile s-au adeverit. Oamenii legii au stabilit că într-un bazin, la o adâncime de aproximativ 5 m, se afla o persoană înecată, care a fost scoasă de pompierii din cadrul ISU Dolj. Era un tânăr de 17 ani, din comuna Brădești.
Din primele verificări a rezultat că tânărul ar fi plecat la ștrand ieri. Până acum, însă, nu a fost depusă nici o sesizare cu privire la dispariția acestuia.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând să fie dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru a se stabili cauza decesului.
Cercetările sunt continuate pentru lămurirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs tragedia.