Asociaţia „Pro Democraţia” face apel la ONG-uri să medieze dialogul între cetăţeni şi clasa politică

1
419

Asociaţia „Pro Democraţia” (APD) susţine necesitatea stabilirii unui dialog deschis de către autorităţile publice cu protestatarii şi şi-a manifestat îngrijorarea în legătură cu actele de violenţă care au avut loc în Bucureşti, recomandând utilizarea unor mijloace de exprimare paşnice. Membrii acestei Asociaţii consideră că protestul este una dintre formele fundamentale de exprimare a principiilor şi valorilor democratice de către cetăţeni, care nu ar trebui cenzurată de stat.

Cristian Pârvulescu

«În primul rând, având în vedere că mişcările de protest au fost determinate de unele măsuri de austeritate şi de politici publice care ar putea afecta negativ un procent semnificativ al populaţiei, considerăm că este de datoria autorităţilor publice responsabile să deschidă un dialog constructiv care să genereze soluţii viabile pentru dezvoltarea în condiţii de performanţă economică şi socială a statului. În aceeaşi logică, factorul politic trebuie să fie deschis necondiţionat la dialog cu protestatarii, pentru a prelua mesajele acestora şi a deschide discuţii în vederea identificării unor soluţii constructive. Având în vedere că politicienii, de la nivel local şi central, sunt reprezentanţi direcţi ai cetăţenilor care manifestă nemulţumiri, reiterăm importanţa dialogului direct, nemijlocit. În al doilea rând, susţinem că actele de violenţă nu pot conduce sub nici o formă la soluţionarea unei situaţii de criză. De asemenea, considerăm că violenţele comise de o parte dintre protestatari denaturează mesajul majorităţii şi conduc la distrugerea bunurilor proprietate publică şi privată. Credem că instituţiile abilitate să menţină ordinea publică trebuie să evite violenţele marginale sau inutile, care ar putea încălca regulile democratice şi, în acelaşi timp, să asigure într-un mod eficient siguranţa publică a cetăţeanului. În plus, cerem ca sancţionarea celor responsabili pentru generarea de nelinişti sociale să se producă în condiţiile legii, fără excese. Având în vedere rolul organizaţiilor aparţinând societăţii civile, de a menţine dialogul între comunitate şi instituţiile publice, Asociaţia „Pro Democraţia” îşi arată interesul deschis de a deveni un mediator la solicitarea oricărei părţi interesate. În acelaşi sens, APD face un apel la alte organizaţii ale societăţii civile pentru a susţine protestul paşnic şi pentru a media acest dialog necesar între cetăţeni şi clasa politică», se arată într-un comunicat al Asociaţiei „Pro Democraţia”.

 

1 COMENTARIU

  1. Asa cum am mai spus-o si eu in alte comentarii referitoare la aceasta problema a protestelor, acum este momentul ca noi ONG-urile cele care se ocupa de aceasta problema legata da dialogul social si gasirea unor solutii, ar fi bine sa se reuneasca si sa gaseaca rezolvare la problemele pe care protestatarii le striga in strada.
    Legea transparentei pentru acest scop a fost creata.
    Daca toate ONG-urile ne-am aduna cu siguranta, pentru ca noi avem legatura continua cu cetatenii, am gasii solutii si cu siguranta ar disparea usor usor aceste proteste.

Comments are closed.