Tragedie pe Centura de Nord a Craiovei, din cauza unui suicid

0
701
În această dimineaţă, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Dolj au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident pe Centura de Nord a Craiovei. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, iar din cercetările efectuate au stabilit faptul că un tânăr de 25 de ani, din Gherceşti, care conducea un autoturism pe DN 65F, ar fi pătruns pe contrasens, intrând astfel în coliziune frontală cu un autoturism condus de un bărbat de 41 de ani, din Motru.
În urma accidentului, cei doi conducători auto şi o minoră de 6 ani au decedat, iar o femeie de 34 de ani a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză, cercetările continuă în vederea lămuririi cu exactitate a împrejurărilor producerii accidentului, fiind întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Accidentul a avut loc în jurul orei 5. Femeia și minora, ambele din Motru, erau pasagere în autoturismul condus de bărbatul de 41 de ani.
Ultima oră: Din cercetările ulterioare, poliţiştii au obţinut date din care rezultă că tânărul de 25 de ani ar fi pătruns pe contrasens cu intenţia de a se sinucide. Astfel, având în vedere probele administrate, dosarul penal urmează să fie înaintat către Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, ancheta urmând să fie continuată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat.