Dosarul „10 august”, CLASAT

0
607

Prin ordonanța din data de 26 iunie, procurorii DIICOT au dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii, în forma tentativei, a infracțiunii de acțiuni împotriva ordinii constituționale și declinarea competenței de efectuare a urmăririi penale pentru purtare abuzivă, abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu, constând în aceea că „în data de 10.08.2018, începând cu ora 18.00, cu ocazia mitingului organizat în zona Piaţa Victoriei din municipiul Bucureşti, au avut loc incidente violente în care au fost implicate forţele de ordine din cadrul Jandarmeriei Române, în urma cărora a rezultat rănirea mai multor persoane”, în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare.

De asemenea, DIICOT a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii de către suspecții maior Cazan Laurențiu Valentin, comisar şef de poliţie Chirică Mihai Dan, colonel Cucoș Gheorghe Sebastian și colonel Sindile Ionuț-Cătălin a infracțiunilor de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă, participaţie improprie la fals intelectual participaţie improprie la uz de fals, complicitate la abuz în serviciu și complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă, potrivit Mediafax.

„În vederea aprecierii incidenței în cauza ce a format obiectul dosarului nr. 7475/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București a dispozițiilor art.335 Cod procedură penală, respectiv cu privire la extinderea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de participație improprie la lovire sau alte violențe (…) un exemplar al ordonanței a fost comunicat prim-procurorului acestei unități de parchet”, transmite DIICOT.