Moţăţei: O şcoală gimnazială bună, chiar foarte bună

1
4375

Prin notele mari obţinute la Evaluarea Naţională, elevii Niţu Alexandru Petre Alin şi Luiza Melencu de la şcoala gimnazială din Moţăţei au fost admişi la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, unul dintre cele mai bune din ţară. Ambii au absolvit şcoala gimnazială cu media generală 10, obţinând note mari la Evaluarea Naţională, băiatul -10 la matematică şi 9,10 la limba română-, iar fata, -10 la limba română şi 9,50 la matematică-. Doi elevi sârguincioşi, perseverenţi şi dotaţi, din familii care s-au ocupat de instruirea lor şcolară, doi tineri şi nu singurii, capabili să demonstreze că se face „carte” şi în teritoriu. De altfel, directoarea şcolii, prof. Căprărin Livia, ne vorbea de o promoţie de excepţie de 50 de elevi, din care doar 5 din cauza opţiunilor, n-au fost admişi în liceele dorite. Interesant un detaliu: tatăl lui Alexandru Niţu, operator Digi în Moţăţei, este de asemenea absolvent al Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti”, ca şi bunicul său, şi unchii săi. Niţu Alexandru Petre Alin şi Luiza Melencu, absolvenţi ai şcolii gimnaziale din Moţăţei, duc la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” „steagul” unei comunităţi tefere a judeţului Dolj. Ce s-ar mai putea spune în afara felicitărilor de rigoare. Comuna Moţăţei, renumită prin hărnicia locuitorilor ei, are cu ce se mândri, în această vară a anului 2020, cu toate provocările ei, şi îşi adaugă o nouă pagină la monografia ei.

1 COMENTARIU

  1. Foarte bună??? Ce ziceți de 10 la matematica și 9,80 la limba română obținut la examenul de admitere, la școala nr. 2 din Poiana Mare+rezultate fruntașe la olimpiadele ambelor materii în toți anii claselor 5-8 obținute de aceeași elevă???? Să mai adaug că a fost admisa la Buzești la mate – info, fiind a 4a pe listă???

Comments are closed.