Târgul meşterilor populari din România, în două serii

0
672

Tradiţionalul Târg al meşterilor populari din România se va desfăşura în acest an, din cauza pandemiei, în două serii consecutive, în perioadele 17-19 iulie şi 24-26 iulie, a anunţat organizatorul principal al evenimentului, Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea. În prima perioadă, la târg vor participa meşteri care vor expune ceramică, ouă încondeiate, podoabe, piese textile, port popular tradiţional, obiecte din sticlă, os, plante medicinale şi turtă dulce. În perioada 24-26 iulie 2020 vor fi prezenţi meşteri care vor expune obiecte din lemn, piele, icoane şi pictură naivă, împletituri din papură şi nuiele, instrumente muzicale şi măşti.