Ford România anunță cinci noi programe de antreprenoriat social, care vor fi finanțate de Ford Motor Company Fund – latura filantropică a companiei. Proiectele se desfășoară în cadrul Centrului de Resurse și Angajament Ford din Craiova (CRAF), inaugurat în luna octombrie 2018.
La fel ca în anii precedenți, EDUCOL a organizat o competiție între studenții de la diferite facultăți din cadrul Universității din Craiova, oferind consiliere și îndrumare pentru a-i ajuta pe studenți să-și definească propunerile și să le prezinte spre analiză către organizație, Ford România, Ford Fund, Primăria Craiova și Federația Studenților Universității din Craiova.
Cele cinci proiecte câștigătoare, care vor primi granturi cu o valoare cuprinsă între 15.000 USD și 30.000 USD pentru a putea fi dezvoltate sunt:
- EBiS Club – Înființarea unui centru-platformă pentru închirierea de biciclete și scutere electrice, pe baza unei aplicații rapide și ușor de utilizat. Inițierea și dezvoltarea programului EBiS delivery pentru servicii rapide de curierat printr-un parteneriat activ cu GRENA.
- EduMix 100 – Servicii de consultanță în ceea privește învățarea mixtă, alfabetizarea digitală și crearea de conținuturi digitale. Înființarea unui studio de înregistrare care va fi folosit de 100 de profesori (în primul an) pentru a produce conținuturi digitale pentru lecții în sistem online.
- Furnix – Centru de recondiționare și personalizare a elementelor de mobilier și ateliere pentru copii.
- Germiplants – Sere pentru cultivarea, producerea și prelucrarea germenilor și a plantelor aromatice și medicinale.
- Good Will – Centru de terapie prin artă (dans, muzică, teatru, ateliere de pictură), care își propune să dezvolte creativitatea copiilor și tinerilor, facilitând incluziunea socială a celor provenind din medii defavorizate, a celor cu dizabilități sau a membrilor minorităților etnice.
Leonardo-Geo Mănescu, manager CRAF și președinte EDUCOL: „Solidaritatea a devenit tot mai importantă în contextul pandemiei de COVID 19. Prin urmare, în anul 2020, CRAF Craiova extinde gama de servicii oferite comunității prin intermediul a cinci noi întreprinderi sociale în domenii prioritare: producție de alimente sănătoase, mobilitate socială și servicii de curierat prietenoase cu mediul, recondiționare de mobilier, învățare mixtă și terapie prin artă și dans”.
Aceste cinci noi proiecte se vor alătura celorlalte nouă proiecte aflate în curs de derulare la CRAF, care au primit deja granturi în anii precedenți: AgeleSS – Recondiționarea pantofilor vechi pentru a produce încălțăminte accesibilă; ASKS – Încurajarea a cât mai multor tineri să se apropie de domeniile STEM (Științe,Tehnologie, Inginerie și Matematică); GRENA – Înființarea de sere care vor îmbunătăți recoltele și dezvoltarea unor noi varietăți de plante, adaptabile la schimbările climatice; H4H – Un centru de reabilitare care va acoperi mai multe zone de interes medical (terapie fizică, logopedie, educație psiho-socială); NAO – Un program inovator software dedicat roboților NAO care va asigura implicarea interactivă și emoțională a copiilor diagnosticați cu autism în timpul sesiunilor de terapie; MarCo: Afacere dedicată zonei de marketing și comunicare care va sprijini ONG-urile concentrate pe îmbunătățirea vieții oamenilor în comunitate; EcOil-Cuv – Colectarea uleiului uzat dedicat reciclării și transformarea sa în săpun organic; GoBike Craiova – Centre de închiriere a bicicletelor la preț accesibil pentru a stimula mobilitatea și un stil de viață sănătos; Centrul de Asistență și Îndrumare Școlară și Socială – un program de tip after-school conceput pentru a integra copiii din medii defavorizate, susținut de cursuri de limbi străine.
Peste 70 de studenți vor colabora pentru a implementa proiectele la Centrul de Resurse și Angajament Ford. Centrul permite studenților și absolvenților de la Universitatea din Craiova să proiecteze și să lanseze întreprinderi sociale inovatoare și sustenabile – afaceri cu scop social – să contribuie la progresul economic și să aibă un impact pozitiv asupra comunității lor.
„Sunt impresionat de impactul pozitiv pe care proiectele dezvoltate la CRAF îl au asupra comunității locale și mă bucur că putem susține și în acest an inițiativele antreprenoriale ale studenților din Craiova. Având în vedere perioada plină de provocări prin care trecem cu toții, este și mai important să trezim simțul de responsabilitate socială și să încurajăm astfel de proiecte. Sper ca noile proiecte să se bucure de același succes ca și cele aflate deja în derulare și împreună să reprezinte un exponent al potențialului pe care îl au tinerii din această regiune. Le doresc mult succes!”, a declarat Ian Pearson, președintele Ford România și directorul fabricii Ford Craiova.
Proiectat pentru a sprijini creșterea numărului de locuri de muncă, a potențialului economic și îmbunătățirea vieții comunitare pentru locuitorii regiunii Olteniei, CRAF Craiova este subiectul unei investiții de patru milioane de dolari de la Ford Motor Company Fund, care colaborează cu partenerul său internațional care acordă granturi, Global Giving.
CRAF Craiova este o colaborare cu Asociația Pentru Educație SV Oltenia (EDUCOL), o organizație locală non-profit care încearcă să maximizeze oportunitățile de formare, dezvoltare și angajare pentru tineri, împreună cu Primăria Craiova, care pune la dispoziție clădirea.
Stelian Bărăgan, viceprimarul Municipiului Craiova: “Mă bucur enorm să văd tineri implicați în inițiative ce se adresează direct comunității locale și care oferă soluții inovative pentru a rezolva probleme reale ale locuitorilor Craiovei. Am susținut, fără ezitare, toate proiectele derulate în cadrul Centrului de Resurse și Angajament al Ford din Craiova – și o vom face, în continuare, întrucât atât rezultatele proiectelor, cât și dezvoltarea tinerilor ne fac să privim cu încredere și entuziasm către viitor. Felicitări tuturor echipelor!”
Activitățile recente ale Ford Motor Company Fund din România includ acțiuni care sprijină comunitatea locală în lupta împotriva răspândirii COVID-19: primul curs online de educație rutieră pentru elevii din Craiova „BeCool – Gândește înainte!”, un nou aparat de testare pentru infecția cu COVID-19 la Craiova și o caravană umanitară cu ajutoare pentru 400 de persoane.