Recomandări ale poliţiştilor

0
480

Pentru prevenirea victimizării cetățenilor pe perioada călătoriilor și a concediilor, Inspectoratul de Poliție Județean Dolj recomandă adoptarea unor măsuri de protecţie pentru creșterea gradului de sigurantă personală dar și pentru siguranța bunurilor şi a valorilor.

Iată câteva dintre cele mai importante sfaturi :

Pe drumul spre locația de vacanță, de obicei opriţi la benzinării sau în alte zone. Chiar dacă pauza este scurtă, acţionaţi sistemul de închidere a uşilor şi rămâneţi în zona autoturismului, dacă aveţi bunuri plasate la vedere.

  • Aţi coborât din maşină pentru a cumpăra ceva sau pentru că aţi uitat ceva în cameră? Scoateţi cheia din contact, chiar dacă lipsiţi pentru un timp foarte scurt. Furtul unui autoturism cu cheile lăsate în contact durează câteva secunde!
  • Sistemul de alarmă constituie o modalitate eficientă de protejare a autoturismului. Acţionaţi-l permanent!
  • Genţile, bagajele, telefoanele mobile, aparatura electronică sunt bunuri care nu trebuie lăsate la vedere în interiorul maşinii.
  • În cazul în care călătoriți cu trenul, fiți permanent atenți la bagaje! ”Cineva” ar putea profita de neatenția dumneavoastră!
  • Când mergeţi la plajă sau la o plimbare prin staţiune, nu luaţi sume mari de bani cu dumneavoastră, ci doar strictul necesar. O borsetă sau o gentuţă ,,turistică”, ţinută în faţă şi protejată cu mâna, constituie o modalitate foarte bună de păstrare a valorilor !
  • Plasaţi sumele mari de bani şi bunurile de valoare în seiful hotelului!
  • Nu puneţi bani şi acte în rucsacuri purtate în spate! Hoţii se pot servi cu uşurinţă.
  • Dacă vă opriţi să cumpăraţi ceva, nu scoateţi din geantă toţi banii, ci doar suma necesară achiziționării produsului!
  • În vacanţă se leagă repede prieteniile: pe plajă, la piscină, în cluburi, dar…fiţi precauţi şi nu dați detalii cu privire la sumele de bani sau bunurile pe care le deţineţi!
  • Dacă sunteți cazaţi la parter sau la etajul I, nu lăsaţi geamurile sau uşile de la balcon deschise!  Riscaţi să aveţi musafiri nepoftiţi, care vă vor face ,,curăţenie” în cameră!
  • Cheile de la camera de hotel pot fi pierdute cu uşurinţă atunci când mergeţi la plajă. Iar dacă pe cheie este trecut numele hotelului şi numărul camerei, hoţii vor merge direct la ţintă! Aşa că, ar fi mai bine să lăsaţi cheia la recepţie, unde este în siguranţă.