Angela Merkel la ultimul rol din carieră

0
660

Germania a preluat preşedenţia turnantă a Consiliului European pentru 6 luni, ocazie pentru cancelarul german, destul de popular încă, de a încheia o frumoasă carieră politică en-fanfare. După 16 ani în funcţie este deja aşezată lângă Konrad Adenauer şi Helmut Kohl, ca record de longevitate, şi intră în cărţile de istorie. Preşedenţia Consiliului European reprezintă pentru Angela Merkel un mandat dificil din cale afară, dată fiind situaţia economică extrem de fragilă, cu care se confruntă ţările membre UE. La 18 mai a.c. Berlinul şi Parisul au propus un plan de relansare economică, pentru a veni în ajutorul ţărilor devastate de pandemie, cu Spania şi Italia în frunte. Criza sanitară de Covid-19 şi repercursiunile economice pentru toată Europa impun acţiune imediată şi îngrijorează inclusiv Germania. „Este cea mai gravă criză economică pe care UE o confruntă în cursul istoriei sale”, a spus Angela Merkel, spre deciziile căreia îndreptându-se acum toate privirile.