Comisia Europeană a decis să someze Ungaria să-şi modifice legile

0
365
Jose Manuel Barroso

Comisia Europeană a decis, luni, să someze Ungaria să-şi modifice, în scurt timp – sub ameninţarea sancţiunilor – legile sale controversate, care asigură guvernului în exerciţiu controlul asupra Băncii Centrale, a anunţăt  preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. „Trei scrisori de somare vor fi adresate” guvernului ungar, pentru a-i cere să-şi modifice „în foarte scurt timp” reformele referitoare la numirile în Banca Centrală, la statutul judecătorilor şi la autoritatea ungară a protecţiei datelor, a precizat una din surse, amintind că executivul european avertizase deja, săptămâna trecută, că o va face. Termenul acordat premierului Viktor Orban pentru a se conforma acestei intervenţii va fi scurt. El nu fusese încă stabilit ieri, mai mulţi comisari propunând „o lună”, în timp ce alţii optau pentru mai puţin de „15 zile”, afirmă sursa AFP. O somaţie este prima etapă a unei proceduri de infracţiune la legislaţie şi ar putea conduce – după expirarea termenului – la sesizarea Curţii Europene de Justiţie. Decizia de a adresa aceste scrisori de somare a fost ratificată formal ieri, în cursul unei reuniuni a comisarilor europeni la Strasbourg, în timpul sesiunii Parlamentului European. Subiectul este considerat „foarte serios” şi comisarii doresc să ţină o ultimă dezbatere înainte de trimiterea scrisorilor, cu această ocazie urmând a fi decis şi termenul acordat premierului Viktor Orban pentru a executa dispoziţiile, afirmă sursa. Analiza serviciilor juridice ale Comisiei a confirmat că reformele votate de parlamentul ungar constituie infracţiuni la dreptul comunitar, în special cele referitoare la independenţa Băncii Centrale, independenţa judecătorilor şi independenţa supervizorului naţional pentru protecţia datelor.