Exerciţiu de testare a capacităţii de reacţie în cazul unui atac informatic asupra unei entităţi publice

0
410

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii informatice au derulat un exerciţiu de testare a capacităţii de reacţie în cazul unui atac informatic asupra unei entităţi publice implicate în gestionarea situaţiilor impuse de pandemia de coronavirus. Acţiunea a avut loc ieri, la sediul Inspectoratului General al Poliţiei Române. Exerciţiul se înscrie în cadrul programului ICHIP (International Computer Hacking and Intellectual Property), iniţiat de autorităţile din SUA, prin Departamentul de Justiţie, în contextul bunei cooperări dintre structurile de aplicare a legii din România şi SUA, având ca scop îmbunătăţirea capabilităţilor Poliţiei Române de a gestiona astfel de incidente. Specialiştii Poliţiei Române au urmărit identificarea modurilor de operare folosite de atacatori, au utilizat diverse metode de investigare a incidentului şi metode tehnice de colectare a datele informatice, necesare deschiderii unei investigaţii penale.