FIFA: „Meciul” Infantino-Platini are prelungiri… încinse!

0
444

Lovitură de teatru: ieri, comisia juridică a Adunării federale elveţiene l-a convocat pe procurorul general Michael Lauber, pentru o audiere la 20 mai a.c.. Acesta din urmă este deja „fragilizat” de întâlnirile informale pentru care este acuzat cu Gianni Infantino, preşedintele FIFA. Magistratul este sub ameninţarea unei proceduri de revocare, din cauza celor trei întâlniri, în 2016 şi 2017 (fără proces verbal) cu Gianni Infantino, preşedintele FIFA, parte civilă în procedurile în discuţie, privindu-l pe Michel Platini. În iunie anul trecut, într-o anchetă a Tribunalului penal federal magistratul a fost „albit” şi ulterior reales în septembrie pentru un al treilea mandat de patru ani. În martie a.c. el a fost găsit vinovat de Autoritatea de supraveghere al parchetelor elveţiene (AS-MPC) pentru întâlnirile cu Infantino. În temeiul concluziilor anchetei, procurorul general a fost sancţionat cu reducerea salariului, motiv pentru care a făcut apel la Tribunalul administrativ federal. În timp ce FIFA consideră că n-a fost nimic suspect în întâlnitile Michel Lauber – Gianni Infantino, lucrurile nu stau deloc aşa. Ieri, Parchetul regional al cantonului Berna a primit prin e-mail o plângere de la o sursă anonimă vizându-l pe Gianni Infantino. Devine tot mai evident că Michel Platini nu are de gând să se resemneze, în urma celor întâmplate, şi meciul său cu Gianni Infantino are prelungiri.