Mesajul Ministrului Culturii cu ocazia Zilei Europei

0
779

„Astăzi, 9 mai 2020, se împlinesc 70 de ani de la declarația rostită de ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, considerată piatra de temelie a formării Uniunii Europene.
În fiecare an, în data de 9 mai, celebrăm pacea, unitatea și diversitatea culturală a tuturor statelor membre Uniunii Europene. Celebrăm, de asemenea, un spațiu al creativității covârșitoare, al libertății de exprimare și al unui simț artistic care izvorăște tocmai din această frumoasă diversitate de culturi pe care o reprezintă Uniunea Europeană.
În 2020, Ziua Europei ar trebui privită mai mult ca oricând drept simbol al unității statelor membre în fața provocărilor cu care se confruntă spațiul comunitar și nu numai. Ne exprimăm convingerea că, în ceea ce privește domeniul cultural, împreună cu statele membre europene, vom depune eforturi comune pentru a demonstra mai mult ca oricând puterea domeniului de a se reinventa, printr-o creativitate continuă.
Astăzi, contextul actual este de natură să ne reamintească principiul care a stat în centrul declarației lui Robert Schuman: cooperarea între națiuni.

La mulți ani frumoși, Europa!”