Ministerul Culturii, prin Direcția de Cultură a Municipiului București, a declanșat procedura de clasare a imobilului situat în București, strada 11 Iunie nr. 50, intrarea Ovidiu nr. 6, în conformitate cu Legea 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată.
“Protejarea patrimoniului este una dintre prioritățile mandatului meu. Nu mai putem să stăm impasibili și să vedem cum imobile ce au potențialul de a fi clasate ca monument istoric se demolează în fiecare zi. Patrimoniul industrial, așa cum este cazul clădirii fostei fabrici Apollo, ne arată o istorie a progresului industrial realizat în România și este datoria noastră să protejăm patrimoniul în beneficiul generațiilor viitoare. Apreciez atât implicarea organizațiilor neguvernamentale ce militează pentru protejarea patrimoniului, cât și implicarea Institutului Național al Patrimoniului.” , a declarat ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.
De la data comunicării către proprietar sau către titularul altor drepturi reale a declanșării procedurii de clasare și până la publicarea ordinului de clasare sau până la comunicarea neclasării, după caz, dar nu mai mult de 12 luni, bunului imobil în cauză, i se aplică regimul juridic al monumentelor istorice.
Institutul Național al Patrimoniului va întocmi documentația completă pentru clasarea definitivă ca monument istoric.