Franţa nu plasează în carantină călătorii care vin din UE, spaţiul Schengen şi Marea Britanie

0
521

Călătorii care vin în Franţa din state membre ale spaţiului Schengen sau din Marea Britanie nu vor fi plasaţi în izolare timp de două săptămâni – o măsură pe care Guvernul intenţionează să o implementeze şi care se aplică cetăţenilor francezi şi străini în cadrul luptei împotriva noului coronavirus, a anunţat în weekend Consulatul francez în Marea Britanie.

Un decret urma să precizeze detalii şi măsuri în acest sens, în cadrul unui proiect de lege privind o prelungire a stării de urgenţă sanitare până la 24 iulie.

”Persoanele care intră pe teritoriul francez din ţări din zona europeană (UE/Schengen şi Regatul Unit) nu vor fi afectaţi de măsura privind plasarea în carantină anunţată de Franţa, ale cărei detalii urmează să fie precizate în curând”, anunţa pe Twitter Consulatul Franţei în Marea Britanie.

AFP scrie că nu a putut obţine imediat informaţii de la Palatul Elysée.

O purtătoare de cuvânt a Guvernului, Sibeth Ndiaye anunţa duminică faptul că o listă cu ”ţări cu risc” urmează să fie publicată în curând, fără să facă alte precizări.

Călătorii care provin din aceste zone cu risc – indiferent că sunt francezi sau străini – urmează să fie plasaţi în carantină, a anunţat la France Inter Sibeth Ndiaye.