Profesorul israelian Isaac Ben-Israel : “Noul coronavirus dispare după 70 de zile”

0
839

Publicaţia online Times of Israel a publicat recent concluziile unui studiu al lui Isaac Ben-Israel, profesor la Universitatea Tel Aviv şi preşedinte al Consiliului Naţional pentru Cercetare şi Dezvoltare din Israel, unde se arată că numărul cazurilor noi de infectare cu COVID-19 atinge un maxim după circa 40 de zile de la detectarea primelor cazuri, iar după circa 70 de zile numărul cazurilor noi ajunge aproape de zero. Isaac Ben-Israel afirmă că decizia închiderii economiilor majore are consecinţe devastatoare, iar câştigurile sunt reduse. Din calculele sale, graficul infecţii zilnice, ca procent din numărul acumulat de infecţii, începe de la aproximativ 30%, dar scade la 10% după şase săptămâni şi, în cele din urmă, atinge un prag de sub 5% o săptămână mai târziu. Teoria lansată de Ben-Israel nu poate fi, însă, confirmată sau infirmată pe motiv că nu există nicio ţară care să nu fi luat măsuri pentru a limita răspândirea COVID-19, boala infecţioasă provocată de noul coronavirus.