Belgia, una dintre cele mai afectate ţări de pandemie din Europa, ţinând cont de numărul deceselor raportat la populaţia totală, a anunţat un plan de ridicare treptată a izolării, magazinele urmând să fie deschise începând din data de 11 mai.
Premierul Sophie Wilmès a anunţat, vineri, că şcolile vor fi şi ele redeschise începând din data de 18 mai, însă vor fi impuse restricţii cu privire la numărul elevilor dintr-o clasă. Astfel, va fi permis accesul a doar 10 elevi într-o sală de clasă.
Belgia are cea mai ridicată rată a deceselor pe cap de locuitor dintre ţările din Europa, cu 6.700 de morţi la o populaţie de 11,4 milioane de locuitori. Mai mult de jumătate dintre decese s-au înregistrat în centrele pentru îngrijirea persoanelor în vârstă.
Potrivit datelor oficiale, peste 44.000 de persoane au fost testate pozitiv cu Covid-19 în Belgia.
Premierul belgian a anunţat, vineri, după o şedinţă a Consiliului Naţional de Securitate, un plan de ridicare graduală a restricţiilor, care au fost impuse începând cu 12 martie.
Primele afaceri care se vor deschide vor fi fabricile de confecţii, începând cu data de 4 martie, pentru a permite oamenilor să achiziţioneze măştile de protecţie, obligatorii în mijloacele de transport în comun pentru toate persoanele peste 12 ani.
Începând din 11 mai, se vor deschide şi celelalte magazine, iar elevii vor reveni la şcoală începând cu 18 mai.
De asemenea, autorităţile belgiene au anunţat că restaurantele şi cafenelele nu vor putea fi redeschise înainte de data de 8 iunie.
Alte ţări europene au anunţat măsuri de ridicare a izolării. Vineri, autorităţile din Cehia au ridicat restricţiile privind libera circulaţie, în timp ce în Germania anumite magazine au fost redeschise, în timp ce cursurile se vor relua treptat începând de pe data de 4 mai.
Cu toate acestea, şi în Germania, barurile, cafenelele, restaurantele, cinematografele şi cluburile vor rămâne închise.