Stăm acasă!

0
750

Astăzi, situația epidemiologică în județul Dolj se prezintă astfel: 1.222 de persoane izolate voluntar la domiciliu, 396 de persoane în carantină, 1.631 de persoane au ieșit din carantină, iar alte 12.059 au ieșit din izolare voluntară la domiciliu. Persoanele izolate la domiciliu sunt clinic sănătoase și nu prezintă simptomatologie specifică afectării cu COVID-19.

Forţele de ordine din Dolj au continuat activităţile în sistem integrat, în echipaje mixte alcătuite din poliţişti, jandarmi, poliţişti locali şi militari, scopul fiind impunerea normelor legale instituite pe perioada stării de urgenţă. Ieri, autorităţile au verificat modul de respectare a măsurilor şi interdicţiilor impuse prin ordonanţele militare în cazul a peste 750 de persoane, fiind totodată controlate aproximativ o sută de societăţi comerciale. Pentru abaterile constatate cu privire la măsurile dispuse prin ordonanţele militare, dar şi pentru alte fapte comise în acest context, forţele de ordine au aplicat peste 180 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 296.000 de lei.