În străinătate, 696 de cetățeni români sunt în continuare confirmați ca fiind infectați cu COVID-19

0
596

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 696 de cetățeni români sunt în continuare confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 420 în Italia, 196 în Spania, 20 în Franța, 9 în Germania, 39 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în SUA, 2 în Austria, 2 în Belgia  și câte unul în Argentina, Irlanda, Luxemburg și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 44 de cetățeni români aflați în străinătate, 13 în Italia, 10 în Franța, 11 în Marea Britanie, 6 în Spania, 2 în Germania, unul în Belgia și unul în Suedia, au decedat.

Cetățenii români confirmați cu noul coronavirus în Tunisia și Indonezia au fost declarați vindecați.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Până la data de 11 aprilie 2020, au fost raportate 727.879 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.