Craiova va avea centru pentru integrarea în muncă a persoanelor cu dizabilităţi

0
415

Asociaţia Colfasa, în parteneriat cu Asociaţia Cuore şi AvoG desfăşoară proiectul “Integrarea pe piaţa muncii: şanse sporite pentru persoanele cu dizabilităţi”, prin care în trei oraşe din ţară, Timişoara, Bucureşti, dar şi Craiova vor fi deschise centre care pot intermedia legături între persoanele cu handicap şi diverse firme care le pot oferi locuri de muncă.

Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013. Obiectivul principal este evitarea excluziunii lor sociale, a marginalizării şi a discriminării celor care au un handicap.

Persoanele cu dizabilităţi  reprezintă 2,97% din populaţia României, iar potrivit unor estimări cu privire la încadrarea lor în muncă, doar 3,04% sunt angajate. De asemenea, Memorandumul Comun în Domeniul Incluziunii Sociale arată că “majoritatea persoanelor cu dizabilităţi  tind să devină dependente de strategii pasive de suport şi sprijin, ce are ca efect creşterea rapida a riscului de sărăcie”. Pe de altă parte, lipsa de informare în rândul companiilor cu privire la angajarea persoanelor cu dizabilităţi, dar şi insuficienţa demersurilor de integrare prin muncă a acestor persoane, conduc la perturbarea  prejudecăţilor şi a situaţiilor de discriminare. Astfel că, persoanele cu dizabilităţi sunt adesea percepute negativ de către angajatori şi au probleme privind integrarea sau reintegrarea pe piaţa muncii. De aceea, au nevoie de  sprijin complex şi de condiţii adecvate de incluziune şi asistenţă în ceea ce priveşte depăşirea  problemelor lor curente.

Se vor derula şi stagii de pregătire a potenţialilor angajaţi

Potrivit echipei de implementarea a proiectului, vor fi dezvoltate şi implementate măsuri active care să le permită  să îşi dezvolte stimă de sine, încrederea  în propria lor putere de a depăşi obstacolele psihologice şi sociale.

În acest sens, principalele direcţii de acţiune în centrelor care se vor forma constau în facilitarea accesului pe piaţa muncii pentru persoanele cu dizabilităţi, includerea lor la cursuri de formare profesionala. De asemenea, se vor derula şi campanii de informare pentru angajaţi şi angajatori în ceea ce priveşte integrarea socială a persoanelor cu dizabilităţi şi se vor implementa măsuri de acompaniere în vederea identificării şi menţinerii unui loc de muncă.