Primarul Mihail Genoiu solicită, printr-un nou apel public, conducerii DSP Dolj să finalizeze demersurile necesare pentru ca Secţia Maternitate, amenajată în imobilul din Sărari, să poată să funcţioneze ca spital suport pentru pacienţii cu coronavirus. Autorităţile locale spun că, deşi s-a convenit oficial asupra acestui lucru, reprezentanţii DSP Dolj întârzie să ducă la îndeplinire această măsură, ţinând, astfel, blocate două unităţi medicale – secţia nou înfiinţată, cât şi Maternitatea de la Filantropia. În tot acest timp, toată activitatea medicală este preluată de Spitalul Judeţean nr. 1, care este şi aşa foarte aglomerat.
Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, cere conducerii DSP Dolj să avizeze funcţionarea Secţiei Maternitate, care a fost amenajată, într-un timp record, în imobilul din Sărari, aici urmând să fie preluate persoanele suspecte de coronavirus.
„Cer de urgență deblocarea sistemului sanitar din Craiova! Nu vreau să transformăm Craiova într-o altă Suceava. Cer DSP-ului să-și facă datoria și să avizeze imediat funcționarea secției de maternitate, amenajată deja la Spitalul Filantropia din Sărari, așa cum s-a stabilit, în urmă cu o săptămână, când, după foarte multe insistențe făcute la Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, la Prefectul județului și inclusiv la Secretarul de Stat dr. Raed Arafat, am reușit să scoatem din lista spitalelor suport Clinica de Maternitate din Valea Vlăicii. Este vital ca, în această perioadă atât de dificilă, măsurile să fie luate prompt și competent de către autoritățile responsabile în domeniul sanitar de la nivelul județului! Și nu să fie schimbate de la o zi la alta!”, a declarat primarul Mihail Genoiu.
Reprezentantul Primăriei Craiova spune că, imediat ce s-a decis, la nivelul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, ca secția din Valea Vlăicii să rămână doar pentru pacientii neafectați de coronavirus, a fost amenajată secția din Sărari. Acolo au fost făcute lucrări specifice, s-a mutat aparatură, s-a amenajat o sală de operații, iar în acest moment totul este pus la punct.
„Numai că, de o săptămână, această secție din Sărari nu poate funcționa pentru că DSP Dolj stă cu mâinile în sân. În loc să se implice și să solicite urgent Ministerului Sănătății să contribuie cu dotările necesare în vederea avizării secțiilor amintite, DSP Dolj nu face nimic și blochează activitatea ambelor secții. Este vorba de aceeași instituție care, în urmă cu o săptămână, propunea pe lista transmisă pentru scenariul 4, sub proprie semnătură, la Ministerul Sănătății, secția Spitalului Filantropia din Sărari!”, spune primarul Craiovei.
Municipalitatea acuză conducerea DSP Dolj de managment defectuos, care face ca două secţii medicale ale Spitalului Filantropia să fie blocate, în acest moment.
„Din cauza neputinței decizionale de la nivelul DSP Dolj, de o săptămână, este blocată activitatea atât la Clinica de Maternitate din Valea Vlăicii, cât și la secția din Sărari. Nici una nu funcționează în acest moment din cauza DSP DOLJ, iar acest lucru este un atac, practic, la sănătatea comunității craiovene! Practic, Clinica din Valea Vlăicii primește numai urgențe. Cer de urgență DSP Dolj clarificarea situației, care, în loc să fluidizeze și să transforme spațiile pentru a deveni utile din punct de vedere medical, a blocat totul!”, mai spune Mihail Genoiu.
În acest moment, potrivit autorităţii locale, toate urgențele medicale ajung la Spitalul Clinic Județean din Craiova.