“Reacție pentru educație”

0
710

Inițiativa “Reacție pentru educație”, susținută de Ministerul Educației și Cercetării și inițiată de Narada, cu sprijinul Cora Romania, lansează o platformă digitală care ușurează accesul la educația la distanță pentru cel puțin 30.000 de profesori și elevii lor. “Reacție pentru educație” este un plan de intervenție, structurat pe două dintre cele mai plauzibile scenarii posibile ale evoluției situației privind suspendarea cursurilor în școli. Având în vedere că perioada de suspendare a cursurilor s-ar putea prelungi, inițiatorii vin în sprijinul profesorilor și elevilor cu măsuri și instrumente concrete: oferă dotări materiale pentru profesori din opt comunități defavorizate în ceea ce privește educația în medii digitale; platforma pune la dispoziția cadrelor didactice un formular pentru exprimarea nevoilor materiale pe care aceștia și elevii lor le au, în demersul pe care îl fac acum, către educația la distanță. Necesitățile profesorilor vor fi disponibile într-un “live-feed”, organizat pe fiecare dintre județe. Obiectivul final al acestui instrument este acela de a atrage și a coagula comunitățile locale, astfel încât să fie acoperite cât mai multe nevoi, într-un timp cât mai scurt; lansează platforma narada.online, pe care sunt disponibile spații de lucru pentru fiecare dintre aplicațiile digitale folosite de profesori în predarea la distanță. Acest spațiu virtual oferă sprijin constant pentru peste 30.000 de cadre didactice, în familiarizarea cu aplicațiile, platformele și software-urile educaționale disponibile gratuit; creează un “taskforce” numit NaradiX, care va genera clase digitale, susținute de oameni de business, personalități din showbiz, profesori și traineri, începând de mâine, 1 aprilie. De la social media la personal branding, dezvoltare personală, tehnologie, inteligență artificială sau educație financiară, elevii vor avea ocazia de a interacționa cu profesioniști de top.