Măsuri din cauza coronavirusului, adoptate de Registrul Auto Român

0
961

Având în vedere situația specială existentă, în vederea limitării deplasărilor și a contactelor personale, programele de reatestare a inspectorilor ITP și a conducătorilor de ateliere auto au fost suspendate pentru o perioadă de 3 luni.

Pentru ca această suspendare să nu afecteze activitatea stațiilor ITP și a atelierelor auto, la propunerea RAR, ministrul transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor a adoptat Ordinul nr. 766/11.03.2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214/17.03.2020, prin care se extinde valabilitatea certificatelor de atestare ale inspectorilor ITP și ale conducătorilor de ateliere auto cu 3 luni.

În consecință, toate certificatele de atestare ale inspectorilor ITP și ale conducătorilor de ateliere auto emise până la data de 16.03.2020 își extind valabilitatea cu 3 luni de la data expirării înscrisă în certificatul existent.

Nu vor fi emise noi certificate și nu vor fi modificate cele existente, extinderea efectuându-se informatic.

Nu este necesară contactarea RAR în vederea extinderii valabilității; în cazul apariției unor probleme legate de acest aspect se va contacta personalul RAR – Compartimentul Evaluare și Instruire Personal prin mijloacele de contact prevăzute pe site-ul RAR www.rarom.ro, la rubrica Informatii utile / Atestarea inspectorilor ITP; Reatestarea inspectorilor ITP, respectiv Informații utile / Atestări conducători ateliere.

După expirarea valabilității extinse, se va proceda la reatestare în conformitate cu procedurile existente (disponibile la adresele indicate mai sus).