„Povesti săltarete” de Ramona Bădescu se poate comanda online

0
529

           După debutul poetic cu volumul de poeme în stil haiku ”Floare de cireș” (Editura Aius, 2019), Ramona Bădescu revine cu POVEȘTI  SĂLTĂREȚE, prima ei carte dedicată copiilor și celor ce nu au uitat că au fost cândva copii. Volumul include 5 povești moderne, cu mesaje senine și optimiste, spre deliciul celor mici, dar și al celor mari care vor detecta ironia sau nostalgia din spatele unor întâmplări șugubețe.

           Poveștile transmit bucuria jocului cu firele imaginației, un vehicul care te duce oriunde și oricând un copil caută un răspuns la o întrebare neașteptată. Astfel s-au născut Ceșcuțele de argint, Năstrușnicul Chiri-Chiri, Când poveștile nu au somn, Căldurinio şi Simfonel și textul care dă numele cărții, Povești săltărețe.

            Personaje clasice (cum ar fi prinţi şi pitici) conversează cu băieți și fetițe din zilele noastre, tradiția și realitatea vremurilor actuale împrumutând reciproc reflexe. Echilibrul, armonia și setea de frumos animă eroii acestor povești, indepedent de o intenție moralizatoare a autoarei.

            Ilustrația în acuarelă, plină de prospețime și candoare a CRISTINEI DIANA ENACHE vine în tandem perfect cu lumea POVEȘTILOR SĂLTĂREȚE în care visăm cu ochii deschiși, nu ne temem de obstacole, suntem curioși şi fericiţi.

            Pentru că cei mari au și ei voie să obosească sau să fie puțin, nu foarte mult, ocupați, cartea are varianta AUDIO, în interpretarea autoarei. Editarea şi masterizarea este realizată de Justin Micu, artist liric la Filarmonica ”Oltenia” Craiova.

            Ramona Bădescu este pasionată de literatura pentru copii, poezie și fotografie artistică. A lucrat în mass-media și întotdeauna a fost atrasă de povești. Susține ateliere de scriere creativă pentru copii, Detectivi printre cuvinte, și pregătește un curs de dezvoltare personală unde cei mici descoperă ce talent ascuns au. De asemenea, din pasiunea pentru poezia haiku a inițiat atelierele Sakura pentru cei care, indiferent de vârstă, doresc să se reconecteze la natură și la ei înșiși, în spiritul contemplației orientale.