GAUDEAMUS 2020 și-a desemnat câștigătorii

0
1220

Nu mai puțin de 50 de evenimente culturale au avut loc în foaierul Naționalului craiovean, lansări și prezentări de carte, întâlniri cu autorii, sesiuni de autografe, dezbateri, vernisaje de fotografie, completate de standuri cu muzică și jocuri pentru copii, într-un cuvânt o adevărată ediție pe gustul iubitorilor de carte din Craiova. Înainte de a ne lua la revedere de la târg, a avut loc, ieri, și decernarea premiilor, între care s-a distins cel acordat editurilor, pe locul I situându-se, prin votul publicului, Editura Art. Următoarea ediție a Târgului de carte va fi găzduită la Cluj-Napoca, în perioada 1-5 aprilie.

          Cu ocazia ceremoniei de încheiere ce a avut loc, duminică, 1 martie 2020, organizatorii, pe baza informaţiilor oferite de vizitatorii din cele cinci zile ale târgului de carte, au decis către cine vor merge trofeele Gaudeamus.

           PREMIILE GAUDEAMUS se decernează anual expozanţilor, presei şi vizitatorilor, în semn de apreciere a implicării lor în promovarea culturii scrise, astfel:

  • Trei edituri au primit trofeele Gaudeamus: în ordine crescătoare – Art, Nemira şi Trei;
  • Cea mai râvnită carte a târgului a fost aleasă din seria „After” de Anna Todd, publicată de Editura Trei;
  • Trofeul presei la secțiunea publicații a mers către cotidianul Gazeta de Sud. La secțiunea TV, câștigător în acest an a fost postul TVR Craiova; Pentru secțiunile online și radio, cel mai mare număr de voturi a fost acordat posturilor Radio România, ele neintrând în competiție;
  • Premiul educația merge în acest an la Academia de Studii Economice din București, dar și Editura Universitaria din Craiova;
  • Finaliștii Concursului de Lectură „Mircea Nedelciu” au fost: Andreea Alexia Bîțînă (locul I), Maria Cristina Iordache (locul II), Ștefan Popa (locul III).

 

”Târgul de la Craiova a învins prin durată și prin perseverență!”

         „O să mă raportez la o replica absolut clasică, și anume: talentul pe care îl vedeți pe toate aceste pagini este doar 1%, restul de 98% ar fi transpirație, 1% curaj. În viitorul an vom celebra 20 de ani de Târg Gaudeamus România”, a spus Alexandru Mogoșeanu, Managerul Studioului Radio România Oltenia – Craiova..

Invitat pe șcenă de către managerul postului de radio Oltenia – Craiova, Emil Boroghină a spus că se bucură ca acest „târg dăinuiește la Craiova”.

„Sunteți parte din radioul public”, așa i s-a adresat Alexandru Mogoșeanu președintelui  de onoare al ediției, Ioan Lascu, cadrul didactic universitar și președintele Uniunii Scriitorilor din România – filiala Craiova. Acesta din urmă a atras atenția vizitatorilor că „nu este meștesug mai plăcut decât lectura”.

„Peste două ore ediția de anul acesta a Târgului de carte Gaudeamus se închide. Vă așteptăm la ediția următoare. Târgul de la Craiova a învins prin durată și prin perseverență!”, a spus Ion Lascu.

Trei lansări, o prezentare, la Târgul de carte GAUDEAMUS

        La ediția a XIX-a a Târgului de carte Gaudeamus de la Craiova, „Scrisul Românesc” a fost prezentă cu un stand ce cuprinde noutățile editoriale, dar și o serie de cărți care continuă să fie solicitate de cititori, precum și numere ale revistei „Scrisul Românesc”, seria nouă care apare într-un nou format și integral color. Ambele instituții își păstrează obiectivul fundamental de interculturalitate, printre cărțile semnate de autorii autohtoni, regăsindu-se și cărți ale unor autori străini, în special din America de Nord, dar și scriitori români din diasporă, colaboratori permanenți ai Editurii și Revistei „Scrisul Românesc”. Cu acest prilej un moment deosebit l-a reprezentat tripla lansare de carte, una dintre multele lansări de carte ce au avut loc la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova. Astfel, cititorii prezenți la târg au putut să se întâlnească cu autorii cărților lansate.

La ediția de anul acesta a Târgului de carte GAUDEAMUS au avut loc trei lansări de carte într-o singură prezentare. Acestea au fost legate între ele de lumea în care trăim, dar și de spațiul literaturii române, a informat moderatorul evenimentului, Florea Firan, istoric și critic literar, membru de onoare al municipiului Craiova.

 

 

Primul volum, intitulat „Despărțirea de Nadejda. Cronică literaturizată a unui festival și nu numai”, scris de Mircea Pospai, fostul director al postului de radio „Oltenia” din Craiova, în prezent președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România – Filiala Dolj, este o „carte la granița  prozatorului și a gazetarului” așa cum o descrie Florea Firan. „Cartea se citește cu sufletul la gură”, adaugă acesta.

„>>Despărțirea de Nadejda<< este o carte atipică. Autorul începe spunând un motto: >>Lucrurile din această carte sunt toate reale. Întâmplările sunt și ele, majoritatea, reale. Tot reale sunt și cele mai multe dintre personaje. Spiritul cărții reflectă, însă, cu sfințenie, realitățile<<. Cartea pe lângă faptul că se citește repede, ea este o parabolă modernă din care desprindem sensuri adânci asupra timpului în care noi trăim.”, a spus Nicolae Marinesu, directorul revistei Mozaicul și al editurii Aius.

Tot el spune că acțiunea este  prezentată dinamic și dramatic, iar finalul cărții este deschis. „Va rămâne cu certitudine o carte document”, a încheiat el.

„Despărțirea de Nadejda este cartea care vorbește despre concepțiile oamenilor, în vreme de aproximativ 15 ani, văzute prin gândurile a multor oameni de televiziune sau de radio reuniți în cadrul unui festival de emisiuni pentru minorități”, a spus Mircea Pospai, președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România – Filiala Dolj. Conform spuselor sale, cartea pornește de la entuziasmul preocupărilor pentru intrarea în Uniunea Europeană, prin descrierea unui obicei practicat la petreceri și anume închinarea paharelor, care de această dată se face pentru aderarea la U.E.

„Cartea lui face dezvăluiri”

       Tot în cadrul acestui eveniment a avut loc și lansarea carții „Generația ’80. Un excurs istorico-critic”, scrisă de președintele de onoare al ediției de anul acesta a Târgului de Carte GAUDEAMUS, scriitorul și cadrul didactic universitar Ioan Lascu, președintele Uniunii Scriitorilor din România – filiala Craiova.

Moderatorul evenimentului, Florea Firan spune că volumul lui Ioan Lascu dezbate o problemă foarte importantă, generația ’80 și spune despre această carte că a fost prezentată în manuscris la colocviile Scrisul Românesc.

„Poetul ne surprinde din nou cu titlu incitant. Cartea este autoreferențială, după părerea mea. Cartea lui face  dezvăluiri. Istoria nu poate să nu fie luată în seamă atunci când se pune pe tapet ideea acestui nou fel de a face literatură în România”, a adăugat Ion Munteanu, prozator, critic și istoric literar.

 Horia Dulvac, directorul Direcției de Cultură Dolj a spus despre cartea „Generația ’80. Un excurs istorico-critic”, scrisă de Ioan Lascu că nu promite mai mult decât dă. „Ion Lascu nu a dezamăgit niciodată nici ca poet, nici ca eseist”.

Ultimul cuvânt i-a aparținut autorului, Ioan Lascu. Acesta a dezvăluit  că de mult voia să scrie o carte despre generația ’80. „Vorbim despre o generație în interiorul altei generații. M-am hrănit din spiritul lor”, a încheiat președintele  Uniunii Scriitorilor din România – filiala Craiova.

„Tentația este să revi”

        582 de scrisori a 101 autori reunite în a treia carte intitulată „Scriitori Români în Corespondență”, lansată tot în cadrul acestei ediții a târgului, a cărui autor este Florea Firan a impresionat de asemenea  publicul prezent.

             „Florea Firan este omul de cultură al proiectelor ample. Această carte face parte dintr-un proiect care l-a urmărit toată viața. Fiecare text pe care îl veți găsi are cel puțin trei etape de evaluare și receptare. Un prim nivel este acela al lecturării scrisorilor. Al doilea nivel, al subsolului este de familiarizare pentru că nu toți lectorii știu climatul cultural al epocii. Al treilea nivel este nivelul receptării noastre. Tentația este să revi asupra acestui volum și să citești prin această grilă de receptare”, a spus conf.univ.dr. Gabriela Rusu Păsărin.

Cartea aceasta a fost interpretată în cheie personală de către scriitorul și jurnalistul  Mihai Firică. Acesta spune despre carte că este un „tablou complet a ceea ce a însemnat un fenomen cultural”. Tot el menționează că nu a reușit să parcurgă întreaga carte, dar i-au atras atenția elementele care țin de personalitatea colaboratorilor, „unii dintre ei sunt mai gospodari cu propriul destin literar, sunt portrete schițate, dar și complexe”.

„Aceste scrisori ne dau ocazia să intrăm în interiorul acestei vieți aproape privată pentru că ceea ce vede cititorul este produsul final- revista, ceea ce e în spatele ei rămâne neștiută de public”, a adăugat Mihai Ene, redactor al revistei „Scrisul Românesc” , despre cartea lansată de Florea Firan.