Emmanuel Macron şi agricultura UE

Ieri dimineaţă, de la ora 8.00, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a inaugurat, potrivit unei tradiţii statornicite din 1965, cel de-al 57-lea Salon Internaţional de Agricultură (SIA) considerat „cea mai mare fermă a ţării”. Deşi fiecare ediţie a fost onorată de prezenţa preşedintelui ţării din acel moment, s-a ajuns la cronometrarea timpului petrecut în mijlocul crescătorilor de animale, producătorilor de vinuri şi brânzeturi, cultivatorilor de cereale şi alcătuirea de clasamente trecătoare, spre a se ilustra interesul cu totul special pe care-l etalează fiecare preşedinte al ţării pentru agricultură. Anul trecut de pildă, Emmanuel Macron a zăbovit 14 ore la tradiţionalul târg internaţional. Anul acesta a venit într-un context cu totul special: eşecul negocierilor europene de la Bruxelles, cruciale pentru agricultori. Fiindcă PAC, în opinia sa, nu poate constitui o variabilă de ajustare a bugetului (2021-2027) după Brexit. Momentan agricultura franceză, atât în amonte cât şi în aval, se află în poziţii privilegiate faţă de restul ţărilor europene, în principal cele din Est. Paradoxal, deşi Franţa este ţara care primeşte cele mai consistente ajutoare financiare, producătorii francezi din sindicatele agricole majore (FNSEA şi Tinerii Agricultori) rămân nemulţumiţi. Totalmente. De la ediţie la ediţie spectrul problemelor s-a schimbat mereu. Mai nou, sancţiunile vamale punitive americane pentru vinurile franţuzeşti şi dificultăţile pescarilor, care prin Brexit ar putea fi privaţi de areale de recoltare a peştelui, sunt de actualitate. Dacă în privinţa competitivităţii produsele agro-alimentare franceze întrunesc toate sufragiile, se duce o bătălie susţinută pentru noi pieţe de desfacere. Şi după toate aparenţele, ele au intrat şi pe piaţa rusească, în numele… restricţiilor instituite de UE. O dezbatere interesantă, la orizont: utilizarea fondurilor PAC, preconizată fiind o vastă consultare publică. Şi asta în condiţiile în care studiile sociologice atestă că demografia agricolă este catastrofală. Chiar dacă an de an apar noi exploatări agricole, numărul lor este insufucient pentru al acoperi pe cel al exploatărilor care dispar. De la 1,1 milioane ferme în 1988 s-a ajuns la 448.500 în 2018. În 2008 existau înregistrate 513.600 ferme. În fine, o chestiune de actualitate: convertirea la bio a agriculturii tradiţionale. Care se petrece în tot spaţiul UE. Ceea ce alertează orice dezbatere este creşterea numărului sinuciderilor în rândul producătorilor agricoli: 372 în 2015, anul crizei lactiere, faţă de o medie de 150 pe an, în perioada 2007-2011. În fine, producătorii agricoli francezi îşi manifestă dezamăgirea faţă de acordul de liber-schimb Europa-Canada, dar şi faţă de acordul Europa-Mercosur. Inventariate, toate problemele mari cu care se confruntă cea mai performantă agricultură din spaţiul UE, proiectează interesul major pe care îl acordă guvernul Edouard Philippe, preşedintele Emmanuel Macron, producătorilor agricoli. Din raţiuni subînţelese: aport consistent la balanţa comericală a ţării, pe de-o parte, dar şi permanentă grijă faţă de doleanţele producătorilor agricoli, care asigură ceea ce numim buna aprovizionare a supermarketurilor şi pieţelor cu profil agro-alimentar.