Cultură de cannabis, descoperită în Dolj

0
2639

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate, împreună cu procurorii DIICOT din Craiova, au descoperit două culturi de cannabis indoor. Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind bănuit de comiterea infracţiunilor de trafic şi deţinere de droguri de risc. La data de 17 februarie, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova – Serviciul Antidrog şi procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova au pus în executare trei mandate de percheziţie domiciliară în judeţul Dolj, la locaţii folosite de un bărbat de 31 de ani din judeţul Dolj. Acesta este bănuit că, începând cu luna noiembrie 2019, a înfiinţat două culturi de cannabis indoor, în scopul desfăşurării de activităţi de trafic de droguri. În urma descinderilor, au fost descoperite şi indisponibilizate 90 de ghivece în care se aflau plante de cannabis, două instalaţii complet utilate folosite la întreţinerea culturilor, 150 de grame de cannabis, precum şi materiale şi ustensile folosite la prepararea şi consumul de droguri de risc. Cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, ulterior Tribunalul Dolj dispunând arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.