Conducerea ONU apreciază participarea României la misiunile sale

0
527

Ministrul apărării naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, şi subsecretarul de stat al ONU pentru operaţii de menţinere a păcii, Jean-Pierre Lacroix, au reafirmat, în cadrul unei întrevederi, angajamentul României pentru consolidarea securităţii la nivel internaţional, printr-o implicare activă în cadrul misiunilor şi operaţiilor de pace derulate sub egida ONU. Este vorba despre participarea cu un detaşament de elicoptere de transport, în cadrul Misiunii ONU integrate de stabilizare din Mali (MINUSMA), în perioada 15 octombrie 2019-14 octombrie 2020.”Acest deziderat se bazează pe un proces de intensificare a pregătirii misiunilor şi pe punerea la dispoziţia organizaţiei, de statele membre, a unor capabilităţi militare robuste şi credibile, care să permită îndeplinirea cu succes a mandatelor încredinţate de către Consiliul de Securitate al ONU”, se precizează în comunicat.