Marcel Anghelescu, portret de actor

0
1419

Îl ştiţi din „Lanţul slăbiciunilor”, „Două lozuri”, „Lumina de iulie”, „Post restant”, „Trei scrisori secrete”, „Telegrame”, „Bădăranii”, „Darclee”, „Tufa de Veneţia”, „Omul de lângă tine”, „Steaua fără nume”, „Pe litoral mi-a rămas inima”, mai ales că prima peliculă în care a jucat a fost în 1942, „Ziua cumpătării”.

Marcel Anghelescu s-a născut la 3 noiembrie 1909, în Craiova, şi a jucat de la comedie (Pristanda din O scrisoare pierdută) până la dramă (Nebunul din Regele Lear de Shakespeare), iar numele lui este legat de opera marelui Caragiale deoarece a jucat în aproape toate filmele şi piesele de teatru montate după schiţele şi dramaturgia acestuia.

Actorul Marcel Anghelescu a primit titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne şi apoi pe cel de Artist al Poporului din Republica Populară Romînă, pentru ca mai apoi să fie distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa I, iar cu statura nu prea generoasă în înălţime, „puiul de oltean” a păşit în lumea de dincolo, iar cortina s-a coborât pentru ultima dată, însoţit fiind pe drumul umed şi rece  al morţii, de aplauzele şi aprecierile publicului.

                                                                             ANA-MARIA PETOLESCU