După o primă repriză în care Liverpool, pe „Anfield” (53.291 spectatori) n-a reuşit să marcheze în faţa celor de la Southampton şi chiar a suferit teribil, portarul Beker Alisson intervenind la şutul lui Danny Ings (min. 45), în urma unei erori a lui Joe Gomez, precum o făcuse şi la şutul lui Natham Redmond (min. 43) în urma unei erori a lui Alex Oxlade Chamberlain, totul s-a schimbat după pauză. Tot în prima repriză, Liverpool a fost frustrată de un penalty neacordat (de VAR) pentru placajul lui Stephens asupra lui Firmino, iar portarul „sfinţilor”, Mc Carthy a avut o intervenţie salutară la o lovitură a lui Van Dijk. Un joc complet metamorfozat al oamenilor lui Jurgen Klopp, a fost etalat la reluare. Alex Oxlade Chamberlain (min. 47), Henderson (min. 60) şi M. Salah (min. 72 şi 90+1) au marcat din faze bine concepute. Liverpool s-a aflat în permanenţă la comanda jocului, expresie a faptului că Jurgen Klopp a transformat o echipă care pierdea frumos într-o învingătoare prozaică, pentru a nu spune aproape cinică. Cu această victorie, a 24-a în 25 de partide, „roşii” mai fac un pas spre titlul de campioană, primul după 1990. Şi se fac deja calcule: Liverpool ar trebui să aibă 7 înfrângeri în 14 partide pe care City şi Leicester să le câştige integral. Pe 15 februarie, Liverpool se deplasează la Norwich, dar marţi 4 februarie, rejoacă partida cu Shrewsburry Town (D3).
Alte rezultate:
Bournemouth 2 – 1 Aston Villa