Spitalele doljene au scăpat de retrogradare

0
383

Unităţile sanitare din judeţul Dolj îşi păstrează cel puţin pentru încă un an locurile în clasament pe care le-au obţinut în 2011. Autorităţile sanitare au decis ca termenul până la care spitalele se pot încadra în criteriile de clasificare, conform planurilor de conformare aprobate, să fie prelungit până la 31 decembrie a.c. În aceste condiţii, unităţile sanitare din Dolj vor primi bani şi aparatură medicală ţinând cont de acelaşi algoritm de anul trecut.

În continuare, din lista scurtă de spitale clasificate în categoria întâi a nivelului de performanţă lipsesc unităţile sanitare doljene. Cel mai bine poziţionat în clasamentul naţional rămâne Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova, care se găseşte însă doar în categoria a doua, cu plan de conformare. Majoritatea unităţilor sanitare doljene figurează abia în urna a patra. Printre acestea se regăsesc Spitalul Filantropia din Craiova, spitalele din Băileşti, Calafat, Dăbuleni şi Filiaşi, respectiv Spitalul Militar şi CFR. Din categoria a cincea, cu nivel de competenţă limitat, fac parte unităţile sanitare de unică specialitate: Spitalul de la Leamna, Poiana Mare şi Mogoş Med. În categoria a doua, dar de monospecialitate, au fost plasate Centrul de Cardiologie, Spitalul de Neuropsihiatrie şi Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Craiova.

„Încadrarea s-a făcut în funcţie de calitatea şi de gradul de competenţă a actului medical în cinci categorii. Criteriile au fost determinate de structura spitalului, încadrarea cu personal şi dotarea cu aparatură medicală. Pentru a respecta planurile de conformitate s-au făcut modificări de structură, înfiinţări de secţii, angajări de personal şi dotarea cu aparatură. Ministerul Sănătăţii a decis să prelungească încadrarea provizorie până la sfârşitul anului”, a declarat dr. Ştefan Popescu, purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Dolj.

Termen amânat până la sfârşitul lui 2012

În vara anului trecut, Ministerul Sănătăţii a hotărât ca unităţile sanitare cu paturi din întreaga ţară să fie clasificate în funcţie de nivelul de competenţe în cinci categorii. Împărţirea s-a dovedit a fi una foarte importantă, întrucât în baza acestui criteriu spitalele au fost finanţate şi le-au fost repartizate fondurile necesare pentru dotarea cu aparatură medicală. Pentru că nu toate unităţile sanitare îndeplineau la momentul respectiv condiţiile necesare pentru a intra într-o categorie, autorităţile au făcut un compromis şi au stabilit iniţial ca până la sfârşitul anului 2011 spitalele să-şi reglementeze situaţia prin intermediul unor planuri de conformitate. Chiar dacă toate unităţile sanitare doljene au trimis la timp planurile de conformitate, la nivelul Ministerului Sănătăţii s-a decis, în cele din urmă, ca termenul iniţial să fie prelungit până la sfârşitul lui 2012.

Unităţile sanitare, obligate să-şi rezolve problemele

Motivul principal invocat de autorităţi pentru amânarea termenului iniţial a fost acela de a oferi timpul necesar unităţilor sanitare pentru a rezolva problemele existente cu asigurarea liniilor de gardă, dotarea cu aparatură medicală performantă sau reorganizarea activităţii cu asigurarea de servicii medicale şi în alte domenii de specialitate. Astfel, cele 117 unităţi sanitare clasificate în categorii cu plan de conformare au mai primit un răgaz de 12 luni.

Suplimentar prelungirii termenului de încadrare în planurile de conformare, s-a hotărât modificarea criteriilor de clasificare în categoriile întâi şi a doua  pentru spitalele clinice aflate în centrele universitare. Conform noilor prevederi, spitalele din aceste categorii vor avea obligaţia de a îndeplini criteriile de clasificare cu excepţia asigurării structurii şi liniei de gardă aferente pentru trei specialităţi, faţă de două specialităţi câte erau prevăzute, în situaţia în care în aceeaşi localitate, pe o rază de cinci kilometri există o altă unitate medicală care poate să asigure asistenţa medicală continuă.

Actul normativ mai stipulează şi introducerea responsabilităţii spitalului de realizare a activităţii de îndrumare şi coordonare metodologică, în conformitate cu metodologia aprobată prin ordin al ministrului sănătăţii.