Europarlamentarul Marian Jean Marinescu : “Apartenenţa Marii Britanii la UE se încheie nu prin votul din Parlamentul European, ci prin rezultatul referendumului”

1
512

Europarlamentarul Marian Jean Marinescu precizează într-o postare pe facebook că cei 47 de ani de apartenență a Marii Britanii la Uniunea Europeană se vor încheia vineri noapte. Dar nu prin votul din Parlamentul European, ci prin rezultatul referendumului de acum trei ani.
“Este în mod clar un moment trist, care însă pune capăt unei prea lungi perioade de incertitudine, de criză politică în Marea Britanie și de îngrijorări ale românilor care trăiesc în această țară”, spune eurodeputatul român.
Marinescu nu se îndoieşte de capacitatea Uniunii de a continua, dar are mari îndoieli vizavi de Marea Britanie. “Uniunea Europeană este pregătită pentru acest moment, mai ales în ceea ce privește apărarea intereselor cetățenilor europeni care trăiesc în Marea Britanie.
Cât de pregătită este în schimb Marea Britanie, nu știe nimeni cu adevărat.
Însă un lucru știm clar cu toții: dezlănțuirea populismului și a antieuropenismului devine întotdeauna un fenomen incontrolabil și generează consecințe greu de prevăzut și de surmontat. Din păcate, efectele iresponsabilității politice vor fi plătite de către cetățeni. De fapt, acesta este cel mai îngrijorător aspect al întregului proces de retragere a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice”, a spus Marian Jean Marinescu, deputat european, membru al grupului PPE.

1 COMENTARIU

  1. “efectele iresponsabilității politice vor fi plătite de către cetățeni.”, asa marijane, vezi ca noi le platim deja pe cele ale iresponsabilitatii voastre . ROEXIT ! stiu , voua va convine , dar noua si caprei?

Comments are closed.